• Home
  • Știri
  • Ministrul Apărării: Serviciul militar obligatoriu este exclus. Se discută despre un servicu miliar voluntar, pentru persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani

Ministrul Apărării: Serviciul militar obligatoriu este exclus. Se discută despre un servicu miliar voluntar, pentru persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani

angel tilvar

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, luni seară, că reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România este exclusă şi nu există niciun fel de discuţie în acest sens. Tîlvăr afirmă că Armata română a scăzut de la 320.000 de oameni la aproximativ 80.000 şi este nevoie de pregătirea unor rezerve, însă acest lucru se va face cu militari voluntari, un proiect în acest sens având în vedere persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani.

”E o perioadă în care lucrurile care ţin de Armată generează astfel de preocupări. Serviciul militar obligatoriu este exclus (…) nu există nicio discuţie la momentul acesta în acest sens”, a declarat, luni seară, la Euronews România, Angel Tîlvăr, potrivit news.ro.

Ministrul a explicat, însă, că se pune în discuţie existanţa unui serviciu militar voluntar, al cărui scop este de a satisface nevoia de rezervă pentru Armata.

Ministrul a precizat că există un proiect care prevede un stagiu militar de câteva luni, pentru persoane de 18-35 de ani.

”Nu ştim cum se va întâmpla, suntem în faza în care discutăm despre asta”, a afirmat ministrul.

Potrivit lui Tîlvăr, Armata Română a trecut de la peste 320.000 de oameni la situaţia de a avvea aproximativ 80.000.

”Din punct de vedere numeric Armata a scăzut, iar nevoiele operaţionale sunt care sunt şi care nu au mai fost în Europa de mult”, a adăugat ministrul Apărării.

Acesta susţine, însă, cu tărie că nu există pericolul unui război.

”România nu este în pericol de război, nu este în pericol să fie atacată. Nu înseamnă că nu trebuie să fie în acord şi în linie cu ce se întâmplă şi în alte armate din acest punct de vedere. Şi nivelul de tehnică militară a crescut, eficacitatea tehnicii militare a crescut. Dar întotdeauna există nevoia să împrospătezi şi să ai oameni la dispoziţie într-o situaţie”, a mai declarat Tîlvăr.

Continuarea aici

Parteneri