Ministrul Dezvoltării: Noul Cod al urbanismului va fi o revoluţie în domeniul construcțiilor
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat, luni, că noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor, aflat încă în dezbatere în Parlament, va fi o revoluţie în domeniul urbanismului, de care România are nevoie.
“La sfârşitul lunii, îl scoatem din Parlament. Va fi o revoluţie. Codul urbanismului nu numai că unifică într-un singur loc toate reglementările pe domeniu, dar aduce şi importante modificări ce privesc în principal reducerea termenelor, simplificarea procedurilor, digitalizarea procedurilor, evitarea procedurilor succesive în favoarea procedurilor deodată, adică documentaţiile de avizare intră în acelaşi timp la toate instituţiile avizatoare, şi nu rând pe rând, pentru că asta e o pierdere de timp foarte mare”, a declarat luni, pentru AGERPRES, ministrul Cseke Attila.
Acesta a mai precizat faptul că totul se va derula printr-o platformă digitală, ceea ce va conduce la reducerea termenelor de emitere atât a autorizaţiilor de construire, cât şi pentru aprobarea Planurilor Urbanistice Generale şi Zonale ale autorităţilor locale.
Alte noutăţi introduse se referă la necesitatea de a asigura clădiri pentru serviciile publice în cartierele noi construite.
Mai mult aici