Ministrul Educației: Susţinerea tezelor din acest an şcolar, în evaluări
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a declarat luni că o decizie în ceea ce priveşte susţinerea tezelor din acest an şcolar va fi luată în urma unor evaluări făcute de specialişti din cadrul ministerului şi după consultarea cu ceilalţi actori din sistemul de învăţământ.
“Acest aspect se află în evaluări. La momentul acesta, specialiştii din cadrul Ministerului Educaţiei realizează o astfel de evaluare. Trebuie să vă spun că, atunci când am realizat regulamentul pentru organizarea unităţilor de învăţământ, au fost consultaţi partenerii sociali, sindicate, vorbim aici şi despre asociaţii de părinţi, Consiliul Elevilor. Şi am luat atunci, la momentul începerii anului şcolar, o decizie. Dacă, însă, în contextul epidemiologic, va trebui să luăm alte măsuri, le vom lua, le vom analiza şi vom transmite ceea ce s-a decis în cadrul Ministerului Educaţiei spre consultare, ca şi data trecută, cu partenerii noştri”, a arătat ministrul Educaţiei, potrivit Agerpres.
Anisie a adăugat că o comisie de specialişti va realiza o “adaptare a programei” pentru predarea online.