AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Ministrul Finanțelor a dispus măsuri urgente pentru ca subvenții de peste 33 de milioane de euro să ajungă la fermieri români

 

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a dispus măsuri urgente pentru ca subvenții de peste 33 de milioane de euro să ajungă la peste 11.000 de fermieri români, arată un comunicat remis AMPRESS.

Totalul rambursărilor europene pentru agricultură se ridică astfel la 2,624 miliarde de euro, după această ultimă tranșă, aferentă lucrărilor de anul trecut, și consolidează poziția României de pe primul loc în clasamentul UE privind fondurile europene atrase și utilizate în agricultură.

 

”Este un efort comun, atât al specialiștilor Ministerului Finanțelor și Trezoreriei București, cât și al celor de la Ministerul Agriculturii și APIA. Suntem deciși să recuperăm orice întârziere și facem eforturi susținute în acest sens. Un exemplu clar este și acesta, când, ieri, în prima ședință a noului guvern, s-a adoptat Hotârărea de Guvern nr. 434/30.06.2017, publicată în M.O. nr. 505, privind sprijinul pentru producția vegetală. În regim de urgență, dat fiind termenul extrem de strâns, facem tot ce este necesar ca banii să ajungă la agricultori, cât mai repede posibil, pentru că realmente au nevoie de ei”, susține Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor, potrivit comunicatului de presă citat.

11.091 este numărul total de fermieri, beneficiari în drept să încaseze respectiva subvenție, aferentă lucrărilor la culturile vegetale, în campania 2016.

Întreaga sumă se acordă de la bugetul statului, prin intermediul APIA – Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură și, ulterior, după trimiterea întregii documentații la Bruxelles, va fi rambursată din fondurile europene alocate domeniului.

Termenul limită până la care această ultimă tranșă de 33.788.356,48 euro se putea aloca este 1 iulie 2017.

AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!