Ministrul Justiției: Un nou proiect de modificare a legii penale, în maxim 45 de zile

 

Ministerul Justiției va pregăti în maximum 45 de zile un proiect de lege care să fie trimis Parlamentului pe subiectul modificărilor ce urmează a fi aduse cordurilor penal și de procedură penală în acord cu deciziile Curții Constituționale. Tudorel Toader a precizat că exclude varianta adoptării modificărilor la legislația penală prin ordonanță de urgență. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat Radio Iași.
El s-a referit și la controversatul prag inclus în fosta Ordonanță de Urgență 13/2017, peste care era atrasă răspunderea penală în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, afirmând că legiuitorul are obligația de a delimita răspunderea contravențională de răspunderea penală, iar acest lucru poate fi rezolvat prin stabilirea unui prag minim.

„Ca orizont de timp, chiar ieri vorbeam cu colegii mei de la Ministerul Justitiei, intentionam ca in maxim o luna, o luna si jumatate, sa prezentam Guvernului un draft, un proiect de lege care sa fie insusit de catre Guvern si sa fie trimis Parlamentului spre dezbatere. Cu alte cuvinte, obligatie pe de o parte si dezbatere parlamentara, pe de alta parte, excluzand ideea Ordonantei de Urgenta”, a afirmat Tudorel Toader, potrivit realitatea.net