• Home
  • Prima
  • Ministrul Mediului, despre redeschiderea centralelor pe cărbune: Nu este o soluție propusă de noi. O acceptăm într-o situație de criză

Ministrul Mediului, despre redeschiderea centralelor pe cărbune: Nu este o soluție propusă de noi. O acceptăm într-o situație de criză

barna udmr

Cu un război în Europa și cu dependență din punct de vedere energetic, aproape toate statele caută soluţii pentru reducerea importurilor de gaze şi ţiţei din Federația Rusă. Și România caută soluții, a spus joi la Digi24 ministrul mediului, Tanczos Barna, care este de părere că, între altele, România va trebui să repornească termocentralele pe bază de cărbune, dar numai pentru o perioadă scurtă de timp.

„Nu este o soluție propusă de noi, de Ministerul Mediului. Este o soluție pe care o acceptăm pentru că suntem într o situație de criză, suntem într-o situație în care la granițele României este un război și unde resursele energetice au fost afectate de această situație critică. Este o situație pe care o conștientizăm, o acceptăm pentru că nu avem altă soluție și căutăm soluții pe termen scurt. Doar pe termen scurt putem să acceptăm ca aceste resurse care pun o presiune foarte mare pe mediu să fie reactivate. Liniile directoare rămân neschimbate. Pe termen lung trebuie să renunțăm la cărbune și trebuie să venim cu resurse alternative prietenoase cu mediul”, a subliniat ministrul Mediului, potrivit digi24.ro.

„Nu s-a stabilit încă o perioadă, în momentul de față vorbim de luni de zile, în niciun caz nu mă gândesc la perioade mai lungi și vedem ce se va întâmpla în această perioadă în care toate domeniile, toate ministerele, mai ales Ministerul Energiei împreună cu companiile specializate, caută soluții de creștere a capacităților de producție”, a precizat Tanczos Barna, întrebat pe ce perioadă ar putea funcționa din nou centralele pe cărbune.

Mai mult aici

Parteneri