Ministrul Mediului: Fără taxă pe soare. Nu voi fi niciodată de acord cu o taxă impusă prosumatorilor
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, marţi, că nu va fi niciodată de acord cu o taxă impusă prosumatorilor, menţionând că în acest moment nu există o asemenea taxă.
“Fără taxă pe soare. Nu voi fi niciodată de acord cu o taxă impusă prosumatorilor. În momentul de faţă nu există o asemenea taxă, dar nici nu voi susţine niciodată, pentru că am făcut eforturi prea mari şi prea multe pentru a creşte numărul prosumatorilor. Nu îi putem descuraja prin taxare. Problema sistemului trebuie rezolvată în timp. Putem ajunge la un moment dat la un nivel la care prosumatorii vor exercita o presiune pe sistemul de transport, dar nu este treaba Ministerului Mediului, cu siguranţă Ministerul Energiei va găsi soluţii tehnice, alături de ANRE, de firmele de specialitate care administrează reţelele de transport”, a afirmat ministrul, la Parlament, la Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, transmite Agerpres, citată de stiri.tvr.ro.
El s-a referit la programul Casa verde – panouri fotovoltaice 2022, arătând că peste 30.000 de dosare au fost evaluate, comunicate şi au finanţarea acordată.
“Deja, probabil sunt zeci de mii de instalări făcute. Sunt foarte mulţi care deja au obţinut calitatea de prosumatori. Există o secţiune îngustă în procedură în obţinerea calităţii de prosumatori, unde depinde totul de răspunsul societăţii de transport Electrica sau alte societăţi care sunt în faţa unor provocări majore şi ei pentru că zecile de mii de dosare aprobate la nivel de AFM acum se mută la pentru răspuns la societăţile de profil. Până la sfârşitul anului, AFM a promis că va termina toate cele 45.000 de dosare, în momentul de faţă sunt undeva la 10.000 care sunt în evaluare. Până la sfârşitul lunii decembrie programul va fi închis cu toate aprobările şi respingerile pe toate cele 45.000 de dosare”, a adăugat ministrul.
Tanczos Barna a susţinut că estimările prevăd “o avalanşă de câteva sute de mii de cereri” privind panourile fotovoltaice la următoarea sesiune de deschidere, “dacă nu se închide în 2 sau 3 minute aplicaţia”.