AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Ministrul Mediului: Nu am primit încă ameninţări cu moartea, dar mi se transmite că direcţia în care merg nu este bună

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor Costel Alexe susţine că este atacat zilnic de tot felul de entităţi juridice deranjate că Sistemul Informaţional Integrat de Urmărire a Materialelor Lemnoase (SUMAL), despre care a afirmat că a fost blocat de guvernarea PSD, va intra în funcţiune mai rapid decât se preconiza.

Costel Alexe a a afirmat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că în acest moment, se fac “cu siguranţă“ defrişări şi că acestea nu aveau cum să fie stopate în doar câteva săptămâni de când este ministru.

“Dacă aţi observat, la nivel naţional, cred că administratorii fondurilor private, tot felul de entităţi din astea juridice ale marilor procesatori aproape că mă atacă zilnic, pentru că nu le convine să operaţionalizăm cât mai repede SUMAL-ul care a fost tergiversat trei ani la rând. În mod normal, SUMAL avea ca dată de operaţionalizare iulie anul viitor şi ne-am propus împreună cu STS să îi dăm drumul în aprilie sau în mai, pentru că din momentul acela, orice cantitate de lemn din păduri, până la operatorul primar, va fi supravegheată. Avem în curs pentru acest an o procedură prin care să nu mai fim singura ţară din Europa care îşi vinde lemnul pe picior, ci el trebuie să fie vândut în rampă şi fasonat“, a afirmat ministrul Costel Alexe, potrivit adevarul.ro.

Întrebat dacă a primit ameninţări, ministrul Mediului a dezvăluit că ajung la el zilnic mesaje prin care i se transmite că direcţia în care se merge nu este bună.

“Spre deosebire de alţi colegi din guvern, nu am primit încă ameninţări cu moartea, dar primesc în fiecare zi tot felul de mesaje în care se arată că direcţia în care merge Ministerul şi ceea ce vrem să scoatem la suprafaţă legat de tot ce înseamnă trasabilitatea lemnului în România nu este una bună“, a afirmat Costel Alexe, conform sursei citate mai sus.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!