
Modernizare cu sila. 3 000 de lei amendă, dacă ai closet în curte
Cei care refuză să se racordeze la rețelele de canalizare vor fi sancționați, iar existenţa closetului în fundul curţii, realitate unică în Europa, devine o problemă dată pe mâna inspectorilor de mediu.
Românii care au toaleta în fundul curții pot fi sancționați. La fel și cei care au fosă septică, deși prin fața curții există canalizare. Ministerul Dezvoltării propune ca aceşti proprietari să fie amendaţi de inspectorii Gărzii de Mediu cu până la 3 mii de lei. Aproape o treime din gospodăriile din România au toalete în afara casei. Situație în care se află şi multe şcoli şi grădiniţe, scrie Stiri.tvr.ro
Străinii care vizitează satele României rămân consternaţi, fiindcă în ţările lor nu au văzut aşa ceva. O scriitoare din Olanda a venit în ţara noastră să se convingă dacă nu este o legendă denigratoare, iar reportajul scris de ea este deopotrivă ironic şi amar.
D. Dumitru, AMPress