Nicolae Ciucă își lansează cartea “Un ostaș în slujba țării”
Nicolae Ciucă, președintele PNL, a anunțat luni pe site-ul său personal că în iunie își lansează cartea “Un ostaș în slujba țării”. Volumul va apărea în luna iunie 2024 la editura RAO și toate încasările vor fi donate către inițiative caritabile, potrivit anunțului de pe site-ul lui Nicolae Ciucă, notează g4media.ro.
Reamintim că Nicolae Ciucă e acuzat că și-a plagiat doctoratul, potrivit unei investigații a jurnalistei Emilia Șercan. Cu toate acestea, o serie de decizii ale justiției au împiedicat un verdict definitiv în acest caz.
”Paginile acestei cărți sunt despre mine. Nu despre funcțiile pe care le-am ocupat, nu despre imaginea mea publică, nu sunt bilanț și nici program electoral. Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic. Sunt despre viața mea, cea din spatele pupitrului, a microfonului sau a televizorului”, se arată în anunțul oficial.
Nicolae Ciucă e general în rezervă. Imediat după intrarea în rezervă, el declarase pentru Radio România că nu va intra niciodată în politică, dar a devenit ministru al Apărării, apoi senator PNL și președintele PNL.