Pe principiul un necaz nu vine niciodată singur, printre multitudinea de probleme cu care se confruntă România în momentul de față, o altă problemă a fost pusă, deja, la modul propriu, în oala cu presiune. Este vorba despre finalizarea investițiilor și a reformelor prin PNRR, înainte de termenul limită de 31 august a.c. Amânate și răsamânate unele proiecte și legi, de care este condiționată alocarea de bani europeni, de ordinul miliardelor de euro, de data aceasta a început, cu adevăratelea, numărătoarea inversă. Și ce numărătoare, la ceasul care ticăie fiind puși în legătură și cei din conducerea forurilor europene, care și ei stau cu ochii pe aceeași filă a lunii august din calendar, pe care este încercuită, apăsat, tot aceeași dată de 31.
Potrivit celor mai recente date, România a încasat până acum aproximativ 13 miliarde de euro din PNRR, dintr-un buget actualizat la 20,1 miliarde de euro, suma rămasă teoretic de atras fiind de aproximativ peste 7 miliarde de euro. Cu peste 15.000 de proiecte active la nivel național, în această ultimă etapă a tot ceea ce ține de PNRR marea problemă nu este lansarea unor noi investiții, pentru că, practic, nu ar mai avea când și cum să se mai întâmple așa ceva, ci finalizarea celor existente și închiderea tuturor procedurilor necesare pentru decontarea banilor europeni. Practic, România mai are la dispoziție puține zile pentru a finaliza investițiile și reformele pe care și le-a asumat prin PNRR, înainte de finalul lunii august a.c.
Se va face din noapte zi, se va munci în 24 de ore cât în 48 de ore, ca PNRR-ul să fie scos la liman și să nu se piardă miliarde bune de bani europeni? Cu siguranță că nu, întrucât, se știe, e mai greu ca porcul să fie îngrășat înainte de Crăciun! Or, acum e vară, caniculă, și este mai greu cu suplimentarea muncii pentru recuperarea timpului pierdut! Pentru că, da, în cazul de față, la mijloc este vorba și despre recuperarea timpului pierdut, întrucât multe dintre reformele asumate au tot fost amânate ani la rând, din cauza politicienilor care s-au aflat la putere, și care în mod deliberat și conștient nu au dorit să-și asume o serie de legi pe care le-au considerat, ce ironie, nepopulare!Iar exemplul cel mai elocvent este legea salarizării unitare, lăsată la urmă de câteva guvernări succesive.
Astăzi, din nou, la Cotroceni, liderii partidelor din fosta coaliție aflată la guvernare ar urma să se întâlnească, pe această temă, a noii legi a salarizării, cu președintele României. Nu este prima dată, așa că tema discuțiilor nu este una despre care nu s-ar cunoaște amănunte. Ba, ar cam trebui să se vină și cu ceva rezolvări care să detensioneze subiectul, mai ales că angajații din Sănătate, care s-au aflat preț de câteva zile în grevă generală, abia așteaptă să vadă cum va arăta forma finală a legii care ar trebui să fie trimisă la vot în Parlament, dacă va trimisă! Prin urmare, având în vedere cât de puține zile mai sunt până la final de august, oare politicienii vor conștientiza, de data aceasta, că trebuie să se ajungă la o soluție pe această lege ca să nu se piardă banii europeni? Greu răspuns! Însă, având în vedere faptul că în ultimele zile liderii partidelor nu au lăsat loc măcar de o vagă și potențială înțelegere pentru instalarea cu drepturi depline a unui nou guvern și premier, e greu de presupus că ajunși, din nou, în dealul Cotrocenilor, cu președintele României martor, își vor da mâna, se vor îmbrățisa și se vor pupa, declarând, în cor, că România trebuie să se dezvolte, așa că nu trebuie pierduți banii din PNRR! Mai degrabă, punând mai presus decât orice orgoliul și interesul de partid, vor închide, ca și altă dată, ochii la problemele țării, pe care dorind să le ascundă sub preș, nu fac altceva decât să le arunce tot în… oala cu presiune! Iar cine pierde în acst caz este lesne de înțeles!






