• Home
  • Știri
  • Nicuşor Dan: Podul de la Doamna Ghica va fi deschis circulaţiei înainte de începerea şcolii

Nicuşor Dan: Podul de la Doamna Ghica va fi deschis circulaţiei înainte de începerea şcolii

pod

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri, că Pasajul Doamna Ghica urmează să fie deschis circulaţiei în săptămâna dinaintea începerii noului an şcolar.

„La podul de pe Doamna Ghica am promis că înainte de începerea şcolilor o să dăm drumul. Şcoala începe luni, 11 septembrie, şi în săptămâna dinainte o să dăm drumul la circulaţie. O să mai rămână nişte lucrări sub pod, la amenajarea parcărilor şi mici detalii, dar se va circula pe pod în momentul în care începe şcoala”, a precizat Dan, întrebat despre stadiul a acestui proiect, după ce a vizitat Muzeul Copiilor, potrivit Agerpres, citată de stiri.tvr.ro.

El a adăugat că, în prezent, se fac testele obligatorii de rezistenţă a pasajului, menţionând că va fi dat în folosinţă fără recepţie, aceasta urmând a se efectua în câteva luni.

„În acest moment se fac testele. Este obligatoriu, conform legii, este o lucrare de infrastructură şi există normative despre cum se verifică rezistenţa acestei lucrări de infrastructură. Au venit nişte camioane încărcate şi static şi dinamic, care să vadă că structura de rezistenţă rezistă. Va fi dat în folosinţă fără recepţie, dar recepţia nu se va face în 10 ani, se va face în câteva luni după darea în folosinţă”, a explicat primarul general.

Parteneri