AM Press Logo
Muzeul Pietrei

O femeie a murit după ce a fost mușcată de câini în timp ce alerga în sectorul 6 din București

O femeie a murit după ce a fost mușcată de câini în timp ce făcea jogging, în sectorul 6 din București. În urmă cu un an, ea a mai fost atacată de câini tot în aceeași zonă, tot în timp ce alerga. Ancheta declanșată atunci nu a ajuns la nicio concluzie.
Tragedia s-a petrecut în timp ce femeia alerga în zona unui lac din sectorul 6, informează Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), scrie Agerpres, citată de digi24.ro.

Poliţiştii Secţiei 20 Poliţie au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la acest incident. La faţa locului au mers poliţişti care au identificat victima, iar un echipaj medical a constatat decesul. A fost deschis un dosar penal pentru a se stabili cauzele şi condiţiile în care s-a produs decesul, cercetările fiind preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri.

Trupul neînsufleţit va fi dus la INML pentru necropsie. Primăria Capitalei anunţă că purtătorul de cuvânt al ASPA, Cătălina Trănescu, şi un reprezentant de la Poliţia Locală Bucureşti se duc la faţa locului.

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!