Obrăznicia mahărilor și cazna spălării pe dinți

poza roman lucian 1

Desființarea Capitalei este, în capul de bărzăune al domnului Dragnea, ideea care – înțeleg – îi întărâtă și agită grandomania. Liviu Dragnea este politicianul, unic în istoria României, care a reușit toate năzdrăvăniile, ca să nu le zic, cu mai multă îndreptățire, citând un amic, măgăriile.

Rămâne, ca nemaiauzită în lume, asasinarea propriului guvern, pus de pixul și vrerea lui, prin moțiune de cenzură. Turma de oi votante, pe care o mână cum vrea, a executat. Adică ăia, fără crâcnire, ca niște patrupede dresate, au parafat ce-a zis șeful, validând guvernul pe care li l-a dictat Dragnea și tot ei au votat decapitarea, nițel mai încolo, așa cum le-a ordonat același. Obrăznicia sultanului a mers până la a zbura trei guverne personale într-un an, rânjind galben, cu toți dinții, în fața unei națiuni consternate și apoi resemnate. Puterea lui Dragnea se bazează pe istețimea de a utiliza mercantilismul și lașitatea supușilor din partidul în care el a ajuns parte din onomastică – PSDragnea.

Acum niște zile și-a exclus din partid cel mai performant șef de filială PSD, pe Adrian Țuțuianu, vinovat, ca ministru, că a fost invitat de americani într-o vizită pe care lui Dragnea i-o refuză. Țuțuianu nu s-a lăsat recumpărat și sultanul a trecut la măsura supremă a decapitării. Madam Andronescu, asemenea Sheherezadei, la ivirea zorilor, ”sfioasă tăcu”, mulțumită de preț.

Acum, pentru a o anula pe Gabriela Firea, schimbă Capitala în șase administrații de sector. Cine va vota asta? Cum cine!? Cine votează mereu. Dacă o dă sau nu afară din partid, ca pe puținii curajoși care i s-au opus, nu mai contează. CEx-ul e deja o cârpă de șters farfuriile slinoase ale lui Dragnea. Luni o poate zvârli din partid ca pe toți opozanții personali. Dar el vrea mai mult, circulă vorba, și va obține și asta. O va face căpiță de paie în fruntea unei Capitale pe care nici fanarioții n-au desființat-o. Primăria generală a Bucureștilor, fără buget,  fără atribuțiuni  gospodărești, va avea un portar, eventual o secretară și o Firea fără partid, dându-și singură telefoane  și primindu-și soțul în audiență. Asta plănuiește – citesc în mai multe locuri – Dragnea.

Uriașă trebuie să fie obrăznicia acestui îmbuibat al zilelor noastre.

I se opune cineva din partid? Nimeni. Opozanta Ecaterina Andronescu, cea care țipa pițigăiat, dând tonul unei pretinse dizidențe, că ”partidul e mai important ca Dragnea”, ”țara e mai importantă ca noi toți, ca persoane”, a  fost miluită cu ministerul pe care l-a mai forfecat de patru ori și goarna i s-a stins în șoaptă.

Dragnea, când nu biruie altfel, plătește. Nu din  buzunarul lui, ci al meu și al tău. Mai era unul care-și plătea amanta cu ministere. Ăsta și-a plătit răzvrătita cu un singur minister și gata cu contrele politice la televizor.

Uniunea Europeană, în care am intrat cu caznă, mândri de a avea statut nu doar de cetățeni români, ci și de cetățeni europeni, cu toate drepturile cuvenite, e și ea o țintă pentru Dragnea. Deja, pe căile știute și neștiute, este cultivată o ură a plebei pentru Europa. Atacă suveranitatea lui Dragnea. De ce ne caută cu MCV-ul? Abuz! Nu e mă abuz, zice acel tânăr ministru care și-a dat – singurul – demisia de onoare, fiindcă am iscălit, la aderare, inclusiv acceptul de a fi verificați dacă o luăm razna. Faci parte dintr-un club select, accepți regulile lui, chiar dacă e obositor să te speli pe dinți.

Lucian Avramescu

Parteneri