Orban, după adoptarea moţiunii simple: Ar fi culmea să accept ca un ministru PNL să fie judecat de cei care au făcut praf bugetul

Prim-ministrul Ludovic Orban a anunţat că nu va lua nicio măsură împotriva ministrului de Finanţe Florin Cîţu după ce moţiunea simplă iniţiată de senatorul PSD Eugen Teodorovici a fost adoptată de Senat.

„Ar fi culmea să accept ca ministrul Finanţelor din guvernul Partidului Naţional Liberal să fie judecat de cei care au făcut praf bugetul în ultimii 3 ani de zile. Ultimul partid care poată să exprime o opinie pe tema finanţelor publice ale României este PSD, care şi-a bătut joc de finanţele publice ale României şi a făcut praf bugetul. Asta este o mişcare politicianistă ieftină, în mod normal domnul Teodorovici care este iniţiatorul acestei moţiuni ar trebui să dea seama în altă parte pentru dezastrul bugetar pe care ni l-au lăsat”, a declarat prim-ministrul Guvernului României.

”Şi aici am să vă repet dezastrul bugetar lăsat în urmă de PSD: Să nu prevezi bani pentru plata integrală a pensiilor, asta a făcut PSD, care s-a bătut cu cărămida în piept că ei au grijă de pensionari, care au minţit cu neruşinare că PNL taie pensii, că preşedintele Iohannis taie pensiile, ei nu au prevăzut în buget banii necesari pentru plata integrală a pensiilor. Să nu prevezi bani, aşa cum a făcut PSD, pentru ajutorul de încălzire, să nu prevezi bani pentru decontarea concediilor medicale, să nu prevezi bani pentru plata lucrărilor pe programul naţional de dezvoltare locală, asta a făcut PSD şi acum îndrăznesc să vină să depună moţiune împotriva ministrului Cîţu. Voturile lor sunt voturi care nu fac altceva decât să îi ridice un soclu domnului ministru, iar în ceea ce mă priveşte pe mine, sunt foarte mulţumit de colaborarea cu ministrul Finanţelor şi sub nicio formă nu am de gând să iau vreo decizie legată de domnul ministru”, a completat premierul Orban.

Distribuie prietenilor

Sursa DIGI24.ro