OUG 13 și depistarea ”trădătorului din PSD”. Dragnea la televizor și Dragnea în culisele contramanifestațiilor

Dezvăluiri din culisele PSD. În perioada protestelor faţă de controversata ordonanţă 13, liderii social-democraţi au avut două poziţii: una oficială, în care îndemnau la calm, şi o alta, care dădea adunarea pentru o contra-manifestaţie, exprimată pe un grup de WhatsApp. Schimburile de informaţii au fost obţinute de jurnaliştii de la RiseProject, iar liderii PSD caută acum „turnătorul” din partid.
Nemulţumirea lui Liviu Dragnea a fost exprimată încă de când preşedintele Klaus Iohannis făcea o vizită la Guvern pentru a trage un semnal de alarmă legat de intenţia Guvernului de a modifica Codul Penal.
„A prins momentul și a făcut pe șmecherul. (…) Eu nu înțeleg de ce nu vorbim? V-ați ridicat azi toți miniștrii să ieșiți din sală? De ce nu v-ați ridicat să îl lăsați singur?”, le reproşa Dragnea miniştrilor.
În cele din urmă, controversata ordonanţă a fost adoptată şi a scos oamenii în stradă. Iar la PSD se activa celula de criză, pe WhatsApp.
Liviu Dragnea era categoric: „ Vorbiți deja din seara asta cu președinții de organizații să ne pregătim de un miting pentru apărarea României”.
„Oamenii ne-au adus aici prin vot masiv! … Vor să fie alături de noi! Sunt conștienți că se încearcă o lovitură de stat”, îl completează deputatul Liviu Pleșoianu.
Gabriela Firea: „Suntem prezenți! Nu se mai poate! Trebuie să apărăm România!”
Ecaterina Andronescu: „Da, să apărăm România!”
Public, Dragnea făcea apel la calm şi nega implicarea PSD în contra-manifestaţii.
Puşi în faţa propriilor discuţii, liderii PSD nu neagă şi caută vinovatul pentru scurgerea de informaţii.
Găsirea trădătorului din PSD se poate dovedi anevoioasă. La grupul comunicatorilor PSD aveau acces aproape 120 de membri de partid.
STIRI.TVR.RO