Hotărârea privind încuviințarea Stării de Alertă începând cu data de 18 mai, pe o durată de 30 de zile, a fost adoptată, miercuri, de Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Au fost 372 voturi pentru, 37 împotrivă și 7 abțineri.
Social democrații au adoptat două amendamente, potrivit stiri.tvr.ro. Primul vizează puterea autorităților locale. Aleșii locali sunt cei care decid numirea, suspendarea sau eliberarea celor care conduc spitalele. Decizia nu va mai fi la Ministrul Sănătății, așa cum s-a întâmplat în perioada stării de urgență.
Al doilea punct are legătură cu purtarea măștilor. Guvernul și Ministerul Sănătății trebuie să pună la dispoziția autorităților locale măști de protectie pentru familiile si persoanele defavorizate.