AM Press Logo
Muzeul Pietrei

PERSEIDELE, cea mai spectaculoasă ploaie de meteori a verii. Când şi unde se va vedea

Luna august aduce, ca de obicei, apariția curentului de meteori Perseide. Denumite după constelația din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an.

PERSEIDELE sunt o prolifică ploaie de meteori asociată cu cometa Swift-Tuttle. Originea numelui acestei „ploi”  vine de la  constelația Perseu. Numele provine parțial și din cuvântul grecesc „Περσείδες” (Perseides), un termen care se găsește în mitologia greacă ce se referă la fiii eroului mitologic Perseu.
În anul 2018, activitatea cea mai mare va fi în noaptea dintre 12-13 august începând cu ora 22.00 (ora României), și ne bucurăm că Luna nu își va face apariția pe cer în această zi. Luna se va afla aproape de Soare și va apune la scurt timp după acesta.

Cel mai bun loc din care poți să urmărești PERSEIDELE este  la țară, de preferință la munte sau  la marginea orașelor mari. Cei ce vor observa din zonele cu cer curat, pot vedea maxim 100 de meteori pe oră. Pentru a vedea ploaia stelară a Perseidelor  nu aveți nevoie de un instrument astronomic. Spectacolul e unic, feeric, dă o dimensiune cosmică acelei clipe cu care firile sensibile se asociază.

Sursa – RTV.NET

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!