Peste 5.000 de gospodării din județul Galați, afectate de ciclonul Boris
Foto – Profimedia Images
Ciclonul Boris a făcut primele victime în România, după ce o viitură de proporții a lovit județul Galați. Peste 5.000 de gospodării din 12 localități au fost afectate, patru oameni au murit, iar alți 252 au fost evacuați. Au fost trimiși pompieri din mai multe județe pentru a salva oameni refugiați pe acoperișuri, deoarece apa a depășit un 1,7 metri înălțime. Guvernul a decis alocarea de bani din fondul de urgență pentru repararea drumurilor și caselor distruse de inundații.
ACTUALIZARE 20:44 Două detașamente ale Ministerului Apărării Naționale, dotate cu bărci de salvare și camioane, au intervenit, în ultimele 24 de ore, la solicitarea autorităților locale, în județul Galați, pentru sprijinirea populației din zonele afectate de inundații, se arată într-un comunicat al MApN, potrivit digi24.ro.
„Astfel, în localitatea Slobozia Conachi, județul Galați, la solicitarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Brigada 10 Geniu din Brăila a intervenit, în această dimineață, cu un detașament de militari, bărci cu motor și alte echipamente specifice de salvare. Un alt detașament de militari de la Brigada 10 Geniu și Regimentul 528 ISR „Vlad Țepeș” din Brăila a intervenit cu 10 bărci și cu camioane în localitatea Pechea, județul Galați”, conform MApN.
La solicitarea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, MApN asigură transportul cu 10 camioane și opt trailere a unor materiale din depozitele Rezervelor de Stat din București și Bacău către zonele afectate din județul Galați.
De asemenea, au fost puse la dispoziție două macarale de înalt tonaj, în punctele de încărcare de la Bacău și de descărcare de la Galați. Toate unitățile militare din județele Galați și Brăila sunt pregătite să intervină oricând cu autocamioane, bărci și echipamente necesare pentru evacuare și salvare, la cererea autorităților centrale și locale responsabile de gestionarea situațiilor de urgență.
ACTUALIZARE 20:20: Președintele Senatului a postat mai multe imagini cu inundațiile din Galați, filmate din elicopter. Nicolae Ciucă, alături de premierul Marcel Ciolacu și mai mulți miniștrii au urcat la bordul avionului Black Hawk, care a survolat zonele inundate.
„Sentimentul de solidaritate ne face să devenim o comunitate puternică, nu doar la nivel declarativ. Deasupra dialecticii politicii interne se află interesul național și grija față de semenii aflați în dificultate. Suntem suflet către suflet alături de grijile și nevoile compatrioților noștri din zonele calamitate”, a postat Nicolae Ciucă pe rețelele de socializare.
ACTUALIZARE 18:15: Un număr de 25.199 de gospodării din judeţul Galaţi se confruntă cu întreruperi ale alimentării cu energie electrică, ca urmare a inundațiilor, a anunţat sâmbătă ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Sebastian Burduja a subliniat că aceste întreruperi au fost, în unele cazuri, efectuate la solicitarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a proteja vieţile oamenilor.
ACTUALIZARE 18:10: Nicolae Ciucă, președintele PNL, a ajuns în județul Galați. Acesta se află în aceste momente la Consiliul Județean, într-o ședință cu membrii guvernului care sunt deja prezenți în județ, dar și cu autoritățile locale. Potrivit surse Digi24, acesta va rămâne peste noapte în Galați.
ACTUALIZARE 17:05: Locuitorii afectați de inundații primesc ajutoare de urgență de la Guvern. Premierul a dispus Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Sociale să elibereze urgent ajutoare pentru persoanelen afectate de inundații. Populația va primi apă și alimente (conserve de carne, legume, pateu, gem, zahăr și cașcaval) pentru o perioadă de 7 zile. De asemenea, vor primi 50 de locuințe modulare, 12 grupuri sanitare, paturi și lenjerii de pat, saci de dormit și tot ce este necesar pentru cazare temporară.
Continuarea aici