AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Pîslaru, copreşedinte al Partidului REPER: România nu şi-a folosit influenţa politică pe care o are la Consiliul European pentru aderarea la Schengen

Foto - Agerpres

România nu şi-a folosit influenţa politică pe care o are la nivel de Consiliu European pentru aderarea la Spaţiul Schengen, a declarat, vineri, europarlamentarul Dragoş Pîslaru (Renew Europe), copreşedinte al Partidului REPER.

„Efortul pe care grupul Renew şi delegaţia noastră pe care l-a făcut a ţinut de Olanda. (…) Perspectivele legate de Olanda sunt de altfel bune, Ceea ce se întâmplă este că diplomaţia românească a contat mai degrabă pe eforturile Luminiţei Odobescu, care merită felicitată pentru insistenţele pe care le-a avut dar, din păcate, acest lucru nu este suficient. Şi asistăm acum la o situaţie în care preşedintele ţării se duce în turnee prin Africa, în condiţiile în care practic, în cancelariile europene se iau deciziile legate de presiunea pe care ar trebui să o punem pe Austria”, a transmis Pîslaru, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Parlamentului European la Bucureşti, potrivit Agerpres.

În opinia acestuia, „trebuia pusă o presiune la nivel de Consiliu, unde preşedintele Iohannis avea un rol important de jucat”.

„Acum perspectiva ca să obţinem măcar un calendar pentru anul viitor este din ce în ce mai redusă. Evident că anul viitor probabilitatea ca să obţinem ceva pe Schengen este foarte scăzută, contextul european, alegerile sunt cruciale. (…) Soluţia era să obţinem un calendar prin care cumva să intrăm gradual, mai întâi cu zona aero-portuară şi după aceea terestră. România nu şi-a folosit deloc, dar deloc influenţa politică pe care o are la nivel de Consiliu. Şi asta este regretabil.”, a transmis Pîslaru.

Continuarea aici

[article_sources]

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!