AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Plata pensiilor prin poştă întârzie. Ministrul explică de ce

 

Plata pensiilor prin Poşta Română se va face luna aceasta, cu o întârziere de două zile, până în data de 17 ianuarie. Ministrul Muncii explică de ce, conform unei declaraţii televizate, citată de Agerpres.

„Au fost închise conturile în Trezorerie. Ţinând cont de faptul că 1 şi 2 au fost sărbători legale, este o întârziere justificată, nu este o întârziere venită din alte motive. S-au făcut deschiderile de conturi, s-au făcut plăţi de către Poşta Română. Începând de săptămâna viitoare, cu precizarea că se va lucra sâmbătă, 12 ianuarie, se vor relua plăţile şi vor intra în grafic”, a explicat ministrul Budăi.

Aurelia Apostol, AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!