AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Prefectul Capitalei: Vom intensifica controalele. Un oraș nu poți să-l carantinezi pe bucățele. E imposibil

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, duminică, înaintea ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență, că restricțiile actuale vor fi prelungite pentru 14 zile iar controalele echipelor formate din polițiști, jandarmi, inspectori DSP și ITM se vor intensifica. Acesta a precizat că autoritățile nu au propus măsura carantinării Bucureștiului și că izolarea anumitor zone sau sectoare este imposibilă.

“Astăzi vom avea ședința Comitetului pentru Situații de Urgență. În pregătirea ședinței am cerut de la toate enitățile membre în acest comitet puncte de vedere. Punctele de vedere comune sunt că vom prelungi măsurile care sunt și astăzi în vigoare. Nu avem de gând să introducem alte măsuri.
Vom intensifica controalele, avem propuneri în acest sens. Vom monitoriza cu atenție mare situația. Este destul de delicată, suntem înconjurați de carantină în județul Ilfov. Majoritatea localităților au intrat acolo. Județul Ilfov a cerut sprijinul Poliției Capitalei pentru organizarea filtrelor între Ilfov și București. Este o activitate destul de intensă și necesită forțe multe.
Sunt în constantă legătură cu autoritățile sanitare și dacă ne vor semnala că trebuie să introducem și alte măsuri, sigur că o vom face”, a declarat Alin Stoica, potrivit digi24.ro.

Întrebat ce măsuri ia în calcul dacă rata de infectare trece de 6 la mia de locuitori, acesta a răspuns: “Prima măsură pe ordinul comun al Ministerului Educației și Sănătății este că nu se vor mai face cursuri cu copiii. Cum am văzut și în alte localități, în momentul în care se trece de 6, regula este că autoritățile sanitare propun și măsura carantinării”.

Despre carantinarea individuală a sectoarelor, el a afirmat: “Nu cred că este o măsură eficientă. Un oraș nu poți să-l carantinezi pe bucățele. E imposibil”.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!