AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Pregătește-te pentru serile calde de vară: 3 idei pentru grădina ta

Imaginează-ți o seară caldă de vară în care să stai afară, în grădina ta, și să te bucuri de liniștea de la finalul unei zile aglomerate. Dar până să ajungi acolo, ai nevoie să te asiguri că grădina ta este pregătită pentru lunile caniculare și că va face față condițiilor specifice de vară. Tocmai de aceea, este bine să te pregătești din timp și să îți planifici atât activitățile de grădinărit, cât și investițiile necesare.

Cum te ajută grădinăritul?

Probabil nu vei fi surprins să afli că grădinăritul nu înseamnă doar un hobby fizic, ci are multe efecte benefice asupra stării de spirit. Conform studiilor, grădinăritul ajută la creșterea stimei de sine și îmbunătățirea stării de sănătate fizică și mentală. Faptul că stai afară, în natură, că te preocupi de felul în care arată grădina ta, precum și activitatea senzorială de a pune mâinile în pământ sunt activități relaxante care aduc bucurie și împlinire.

Iată 3 lucruri pe care să le iei în calcul în organizarea unui loc perfect pentru vara aceasta:  

  1. Apa. Unul dintre cele mai importante elemente când vine vorba de o grădină este asigurarea cantității potrivite de apă. Primăvara este cel mai bun moment să te organizezi pentru a te ocupa de tot ce înseamnă irigarea grădinii, mai ales dacă ai plante care necesită diferite niveluri de irigare. Alege un sistem de irigații de la Hornbach potrivit atât pentru mărimea grădinii, cât și pentru specificul acesteia. Poți găsi atât sisteme complexe de irigare, cât și furtunuri de grădină sau alte accesorii specifice.

 

  1. Pământ. Asigură-te că pământul din grădină este o hrană bună pentru plantele tale. Acestea au nevoie de un sol fertil, bogat în nutrienți. Ca prim pas curăță spațiul de buruieni și restul de plante, dar nu înainte de a fi sigur că pământul este complet uscat după sezonul de iarnă. Adaugă apoi compost care va oferi solului nutrienții de care are nevoie. După ce ai curățat și hrănit solul, te poți apuca de plantare. Informează-te despre fiecare plantă și despre nevoile sale specifice, fie că este vorba de tipul de sol sau fertilizator, fie de cantitatea de apă de care are nevoie.

 

  1. Inspirație. Caută cele mai interesante idei pentru a îți transforma grădina într-o oază de relaxare. Indiferent de mărimea grădinii tale, alege un stil care să se ți se potrivească și pregătește atât plantele specifice, cât și elemente de decor. De exemplu, dacă vrei o grădină într-un stil exotic, caută din timp arbuștii potriviți astfel încât să aibă timpul necesar să crească până la vară. Optează pentru un mobilier de grădină adecvat, precum și pentru surse de iluminare de exterior.

Ce poate fi mai plăcut decât să stai afară și să te bucuri de aer curat și de soare? Acum este cel mai bun moment să începi să îți pregătești locul ideal de relaxare, fără să neglijezi atât aspecte practice, de irigare și fertilizare, cât și felul în care îți decorezi acest spațiu. Oricare ar fi alegerile tale, nu uita că scopul final este să te relaxezi și să creezi un loc în care să te poți refugia după o zi obositoare.  

Sursa foto: Shutterstock

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!