Premierul Ciucă, vizită de lucru în Egipt
Premierul Nicolae Ciucă se află, sâmbătă şi duminică, într-o vizită de lucru în Republica Arabă Egipt.
Potrivit programului, sâmbătă, şeful Guvernului de la Bucureşti va avea convorbiri tete-a-tete cu prim-ministrul egiptean, Mostafa Madbouly, urmate de o întrevedere în plenul celor două delegaţii oficiale.
La finalul convorbirilor, cei doi premieri vor susţine declaraţii comune de presă.
Tot sâmbătă, Nicolae Ciucă va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Egipt şi cu cetăţeni egipteni care au studiat în România.
În cea de a doua zi a vizitei, premierul român are programate convorbiri cu preşedintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, şi o întrevedere cu ministrul petrolului şi resurselor minerale, Tarek El Molla, în cadrul căreia vor fi prezentate proiecte în domeniul energiei.
De asemenea, cei doi premieri vor participa la Forumul de afaceri Egipt – România, precum şi la ceremonia de semnare a unor Memorandumuri bilaterale de înţelegere.
Sursa – stiri.tvr.ro