Premierul Dăncilă a transmis președintelui Iohannis propunerile de numire a noilor membri ai guvernului

 

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis, miercuri după amiază, președintelui Klaus Iohannis, propunerile de numire a noilor miniștri pentru portofoliile de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ministru al Justiției, ministru al Fondurilor Europene și ministru pentru Românii de Pretutindeni.

„Pentru portofoliul de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României a fost propus Titus Corlățean, diplomat de carieră, pentru Ministerul Justiției, Ana Birchall, cu specializări aprofundate în domeniul juridic, pentru Ministerul Fondurilor Europene a fost propusă Roxana Mânzatu, cu o experiență de 15 ani în domeniul afacerilor și fondurilor europene, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost nominalizată Natalia Intotero, care a mai deținut acest portofoliu”, arată un comunicat al Executivului.

Distribuie prietenilor

Potrivit unor surse politice, preşedintele Klaus Iohannis nu îl va accepta pe Titus Corlăţean în guvern. Motivul ar fi legat de problemele privind organizarea alegerilor prezidenţiale în diaspora, în 2014.

AMPress