Deputatul USR PLUS Iulian Bulai, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, spune că „TVR1 a avut, de Revelion, un program plin de bășcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemie: mască, vaccin, pericol, protejare, distanțare socială”.
În consecinţă, Bulai susţine că va chema la Parlament reprezentanții CNA pentru a oferi un punct de vedere asupra acestei situații.
De asemenea, deputatul precizează că „Doina Gradea trebuie să plece din TVR și să ia cu ea și pe partenerii PSD care au mai rămas acolo”.
„În ultimele 7 luni, Guvernul României a dat redacțiilor de presă private aproximativ 40 de mil. €, pentru a scrie despre măsurile guvernului luate împotriva pandemiei. Am contestat constant ineficiența acestei măsuri.
Acum 2 zile, pe banii noștri, TVR1 a avut de Revelion un program plin de bășcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemie: mască, vaccin, pericol, protejare, distanțare socială. Cu oameni declarați fani ai teoriilor conspirației.
Ceva mai contraproductiv nu se putea. Dai tot anul 40 de mil. € ca să informezi lumea (ineficient), dar permiți dezinformare pe bani publici, la televiziunea publică, în plină pandemie. În prime time. De Revelion. Adică sabotezi măsurile de împiedicare a răspândirii bolii. Pe bani mulți.
Voi chema în curând la Parlament reprezentanții CNA pentru a ne oferi un punct de vedere asupra acestei situații.
Firea, Olguța și Dăncilă au plecat.
Doina Gradea trebuie să plece din TVR și să ia cu ea și pe partenerii PSD care au mai rămas acolo.
Ne întâlnim în sesiune ordinară în februarie și începem curățenia”, a scris Iulian Bulai, pe facebook.
Sâmbătă, Dorina Rusu, membru al CNA, a informat că s-a autosesizat şi că emisiunea de la televiziunea publică din noaptea dintre ani va fi analizată într-o şedinţă a CNA.
Aurelia Apostol, AMPress