AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Președintele Iohannis a transmis ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Tăriceanu

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, ministrului Justiţiei, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a fostului prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, informează Administrația Prezidențială.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 13 ianuarie a.c., ministrului justiției, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, în calitate de fost prim-ministru în perioada 29 decembrie 2004 – 22 decembrie 2008, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 668/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, sub aspectul săvârșirii de către acesta a unei infracțiuni de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008”, arată comunicatul citat.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri, mai precizează Administrația Prezidențială.

AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!