• Home
  • Prima
  • Președintele Iohannis: Fiecare român ar face bine să se vaccineze, dacă nu vrea să ajungă la spital

Președintele Iohannis: Fiecare român ar face bine să se vaccineze, dacă nu vrea să ajungă la spital

mesaj iohannis

Înaintea participării la reuniunea Consiliului European, preşedintele Klaus Iohannis a susţinut o declaraţie de presă, în care a atras atenţia că, în toamnă, ne-am putea aștepta la un al patrulea val al pandemiei de coronavirus.

„Știm din istoria pandemiilor că ele se produc în valuri și într-adevăr noi am avut, și noi, din păcate, al treilea val destul de puternic, dar la noi campania de vaccinare a fost un succes. Noi practic am oprit pandemia. Acum, însă, sigur, faptul că avem așa puține cazuri nu mai avem un interes foarte mare pentru vaccinare. Deci, avem un succes care cumva se vede într-o reducere a dorinței de vaccinare. Eu în continuare sunt de părere că vaccinarea este vitală. Cum ar fi să vaccinăm doar puțină lume și să ne trezim în octombrie sau în noiembrie cu un al patrulea val, fiindcă virusul evoluează? Vedem că apar tot la o lună, două noi forme ale virusului mai agresive, care se răspândesc mai ușor. Părerea mea în continuare, părerea mea sinceră este că fiecare român ar face bine să se vaccineze, dacă nu vrea să ajungă la spital”, a spus președintele Iohannis.

AMPress

Parteneri