Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, despre infecţiile din spitale: Apa şi săpunul sunt sfinte

Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului „Matei Balş”, a declarat, vineri, că în cazul infecţiilor din spitale, utilizarea apei şi săpunului reduce cu mai mult de jumătate contaminarea, adăugând că în cazul bebeluşilor cu sindrom hemolitic n-au fost respectate regulile de igienă.
De asemenea, Streinu-Cercel a afirmat că, pe lângă dezinfectanţi, în spital există o serie de mecanisme care pot preveni ca infecţiile să se dezvolte, primul fiind respectarea condiţiilor minime de igienă, şi că „apa şi săpunul sunt sfinte“.
„Infecţiile sunt peste tot, apar peste tot, în comunitate, în special, mai mult de trei sferturi. Se dezvoltă, în afara spitalului, iar oamenii vin la spital pentru a se trata. Un sfert se dezvoltă aici (în unitatea medicală – n.r.). (…) Dezinfecţiile au fost întotdeauna foarte importante, dar în spital avem o serie de mecanisme de a preveni aceste infecţii, care ar putea să se dezvolte. Primul lucru la care trebuie să ne referim este legat de condiţiile de igienă. Este prima măsură. Apa şi săpunul sunt sfinte. Utilizarea lor corespunzătoare scoate din circulaţie mai mult de 50 % din infecţiile potenţial transmise pentru că unul dintre vehicule este mâna, care este contaminată. Am pus mâna pe un obiect care are germeni şi apoi pe un alt obiect şi de acolo vine un aparţinător, ia o lingură şi o dă pacientului să se alimenteze. Deci, nu este nimic nou sub soare. Cert e că trebuie să ne readaptăm la condiţiile actuale, unde igiena intraspitalicească trebuie să fie la linie”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, la finalul unui seminar pe teme privind infecţiile asociate îngrijirilor medicale, desfăşurat la Piteşti, potrivit Mediafax.
Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” a vorbit şi despre cazurile bebeluşilor din Argeş, diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic, arătând că n-au fost respectate cu stricteţe regulile simple de igienă, ducând la contaminarea cu E-coli.

Mai mult, pe Mediafax