Profesor de religie, acuzat de gesturi obscene în faţa elevilor

 

Acuzaţii extrem de grave la un liceu din localitatea sibiană Copşa Mică. Un profesor de religie, care este şi preot, e acuzat de părinţii unei eleve că s-a masturbat chiar în timpul orei. Eleva susţine că l-a filmat chiar în momentul în care făcea gesturile obscene. Profesorul a demisionat din funcție, după ce ministrul Educației, Liviu Pop, i-a cerut acest lucru, a anunţat, vineri, Realitatea TV.

Mama fetei este decisă să depună plângere la poliţie şi spune că nu-şi va mai lăsa fata la şcoală până când nu va pleca acel profesor.
„Să se dea imaginile peste tot, să se vadă ce se întâmplă cu un profesor, cu unul care zice cuvântul lui Dumnezeu. Așa se face în fața a șapte fete? Dacă erau numai 3-4 fete, ce se întâmpla? Dacă le închidea în clasă și își bătea joc de ele? (…) O colegă din spatele ei a filmat și după oră le-a arătat fetelor. Și când i-am căutat prin telefon să văd ce a mai făcut, am văzut filmarea. Copiii mei nu-s bătaie de joc. De el ce să mai zic? E preot de atâția ani, are familie, are copii, dacă li se întâmpla copiilor lui așa ceva?”, a declarat mama fetei pentru Turnul Sfatului.
Mai grav este faptul că, potrivit unei mame, diriginta fetelor ar fi sunat-o ca să-i spună să „o lase aşa, să NU SPUNĂ NIMIC”.

Distribuie prietenilor

Sursa – realitatea.net