AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Prognoza meteo până la Crăciun

 

Administrația Națională de Meteorologie a transmis, vineri, prognoza pentru următoarele săptămâni. Estimările meteorologice sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată.

Săptămâna 22.11.2021 – 29.11.2021

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în extremitatea de sud-est.
Cu excepția regiunilor nord-estice, unde regimul pluviometric va fi normal pentru acest interval, cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare, mai ales în sud-vest.

Săptămâna 29.11.2021 – 06.12.2021

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, mai ales în zona Munților Apuseni și în nordul extrem al țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 06.12.2021 – 13.12.2021

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, da cu posibilitatea unui ușor excedent, local, în zonele montane.

Săptămâna 13.12.2021 – 20.12.2021

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă, vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!