Protestul sindical din Piața Victoriei a început cu circa 6000 de participanți. Protest real sau ”blat sindical”?

 

Protestul sindical anunțat de Cartel ALFA, în Piața Victoriei, având aprobarea Primăriei Capitalei, a început la orele 11.00, adunând circa 6000 de participanți, conform organizatorilor. Ei poartă înscrisuri care conțin revendicările care i-au scos în stradă, principala fiind transferarea unor plăți către stat de la angajator la angajat, ceea ce ar diminua câștigurile salariale. Unii salariați spun că prin aceste măsuri Guvernul ”micșorează cu 25 la sută salariile”. Alții vorbesc despre ”tăierea sporurilor, ceea ce nu s-a făcut până acum”. Sindicaliștii au venit nu doar din București, ci și din Cluj și alte zone ale țării. Surse guvernamentale spun că premierul Tudose este deschis negocierilor și este așteptată întâlnirea sa cu o delegație sindicală. Sunt și comentarii care anunță ”un blat între liderii de sindicat și Guvern pentru a ridica mingea Executivului deschis negocierilor și care ia partea celor mulți”.
Mădălina Stoica, AMPress