Rafila: Guvernul a aprobat înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate
Guvernul a aprobat, joi, înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, acesta fiind un instrument care să facă posibilă accelerarea investiţiilor în sectorul sanitar, în primul rând a celor trei spitale regionale, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
„A fost anunţat încă de zilele trecute acest fapt că urmează să intre în dezbatere şi pentru aprobare de către Guvern o ordonanţă de urgenţă care face posibilă funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), este şi un jalon pentru noi care trebuia îndeplinit. Dincolo de acest lucru, cel mai important element este că sperăm să avem la dispoziţie un instrument care să facă posibilă accelerarea investiţiilor în sectorul sanitar, mă refer, în primul rând, la cele trei spitale regionale, care, practic, trec cu structură cu tot de la Ministerul Sănătăţii la această agenţie, dar şi a minim trei obiective de investiţii din cadrul PNRR”, a afirmat Rafila, într-o conferinţă de presă, după şedinţa Executivului, potrivit Agerpres.
El a evidenţiat că este important ca într-o astfel de agenţie specializată în investiţii să lucreze specialişti.
„Lipsa investiţiilor în ultimii 30 de ani în sectorul public a creat o mare nemulţumire şi a limitat accesul la servicii de sănătate. Este important să avem o astfel de structură. Este important să găsim, însă, şi mecanismele prin care să stimulăm aducerea unor specialişti în structurile acestei agenţii. Până la urmă, o structură fără profesionişti nu poate să îşi îndeplinească rolul şi cred că acesta va fi lucrul cel mai dificil”, a adăugat Alexandru Rafila.
Conform acordului cu Comisia Europeană, agenţia va fi condusă de un preşedinte desemnat de Ministerul Sănătăţii, pe o perioadă provizorie de şase luni, a precizat el.
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]






