• Home
  • Prima
  • Rafila: Până la sfârșitul lunii martie vom scăpa de o parte din restricții

Rafila: Până la sfârșitul lunii martie vom scăpa de o parte din restricții

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, într-un interviu pentru Digi24, că peste 3 săptămâni numărul infectărilor ar putea să scadă, iar din martie vor fi luate măsuri de relaxare. Până atunci, va mai fi o perioadă grea, pentru că în spitale apar focare de infecţie la personalul medical, adaugă ministrul.

În opinia sa, vârful acestui val va fi atins în intervalul 10-15 februarie, după care numărul cazurilor va înregistra o descreștere.

„Rămâne de văzut cât de rapidă va fi descreșterea”, a adăugat el, potrivit g4media.ro.

„Cred că până la sfârșitul lunii martie vom scăpa de o parte din măsurile restrictive. Și lucrul cel mai important e să avem de această dată o abordare predictibilă a perioadei următoare, nu de la o săptămână la alta. Masca ar trebui să fie ultima măsură la care să renunțăm. Măsurile de relaxare vor fi luate gradual”, a spus Rafila.

Parteneri