Europarlamentarul Rareş Bogdan a afirmat că trebuia să fie făcută o analiză serioasă privind pierderea alegerilor de către PNL şi a cauzelor care au dus la acest lucru, iar acum demisia lui Ludovic Orban de la şefia formaţiunii este tardivă pentru că liberalii se pregătesc de un Congres.
„Eu am spus ce am avut de spus într-un interviu care am văzut că a creat mare vâlvă. Eu am vrut să fie un interviu analiză, nu un interviu atac. S-a scos din el doar faptul că liderul partidului ar trebui să plece. Eu am spus că ar fi trebuit după alegerile pierdute acum e tardiv, acum ne pregătim de Congres. Şi mai important decât asta, cu tot respectul pentru instituţia la care lucraţi şi pentru dumneavoastră ca jurnalişti şi ascultători, voi vorbi despre ce avem de făcut mai mult. Sigur, trebuia o analiză foarte serioasă a alegerilor, a cauzelor care au dus la pierderea alegerilor, dar acum va trebui să ne concentrăm pe guvernare şi să stăm în spatele premierului nostru, Florin Cîţu, pentru a încerca să pornim o guvernare fructuoasă pentru România, o guvernare care să modernizeze această ţara, care de 30 de ani totaşteaptă această modernizare şi reformare”, a declarat Rareş Bogdan miercuri la Digi FM, potrivit news.ro.
Întrebat dacă are o nemulţumire personală şi dacă l-ar fi tentat să aibă un portofoliu în Guvern, eurodeputatul PNL a răspuns: „Personal, nu”.