
Rareș Bogdan: Statele UE plătesc Rusiei 500 de milioane de euro pe zi pentru petrol și circa 300 de milioane de euro pe zi pentru gaze
Federația Rusă a încasat 35 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană de când a început războiul din Ucraina, în timp ce Kievul a primit doar un miliard de euro, a atras atenția eurodeputatul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL și lider al delegației române din PPE, miercuri seară, pe B1 TV.
Liberalul a precizat că este la Strasbourg, unde Parlamentul European a avut miercuri o dezbatere.
„Au vorbit șapte eurodeputați germani și toți ne-au spus cum Germania nu poate opri primirea de gaz rusesc, pentru că ar închide o bună parte din industrie și ar crea o problemă socială, și Germania este motorul economic al Uniunii Europene, indiscutabil, și ar crea mult mai multe probleme decât realizări în relația cu Rusia. După care au vorbit cei care spun simplu, `putem să ne asumăm și noi că trebuie să venim cu niște acțiuni concrete prin care să nu mai finanțăm mașina de război a lui Vladimir Putin?`. Pentru că vă spun ceva, pe gaz, în fiecare zi, Vladimir Putin, Kremlinul, statul rus, încasează de la statele din Uniunea Europeană aproximativ 300 de milioane de euro”, a afirmat Rareș Bogdan, potrivit b1tv.ro.
El spune că Germania nu este singurul stat european în această situație.
„Mai este o chestiune. Pe petrol, statele Uniunii Europene – și nu trebuie aruncat, că sunt mai multe state, nu doar Germania – plătesc Federației Ruse 500 de milioane de euro pe zi. Gândiți-vă că Federația Rusă a încasat de la Uniunea Europeană 35 de miliarde de euro de când a început războiul, bani pe care i-au încasat prin cele cinci bănci care n-au fost scoase din SWIFT, și gândiți-vă că noi am dat cu un efort extraordinar – care a fost trâmbițat peste tot – un miliard către Ucraina”, a continuat liberalul.