Sunteți un poet tânăr în gândire și în simțire
Care în fiecare zi le dați în zori de știre
Prietenilor cât de frumoasă este viața
Căreia îi luați pulsul dis-de-dimineața.

Poezia este o doamnă destul de bătrână
Înscrisă dinainte de virusul cu coroană
Pe listele nesfârșite cu cei care-și pierd viața,
Ucisă de indiferența oamenilor, mai reci ca gheața.

Iar Shakespeare, lebăda de pe Avon,
A cântat în cântecul final un ultim ton
Pentru o lume care mereu a fost bolnavă
Și care în prezent se scufundă ca o navă-epavă.

Astăzi, poetul-mohican îți mângâie cu inima
Sânii tăi, dolofane mere domnești, iubindu-ți rima
Pe care o respiră chiar dacă masca-i acoperă gura
Cu care odată el îți săruta îndrăgostit de stil, figura.

Ai încredere poezie, ești propusă pentru nemurire
De toți cei cărora le-ai adus clipe de fericire
Și versurile tale, sunt icoane vii, ivindu-se deodată cu zorii
La care se închină de-a pururi cu credință cititorii.