
România, insulă prooccidentală? Cântați la altă masă, că-s sătul de manele!
Citesc analizele culților în cap despre cum România, înconjurată de proruși, rămâne un bastion al democrației occidentale în zonă, o insula sprijinind speranțele românilor, o… la-la-la, tra-la-la. Care români, că o treime din populație e deja naufragiată ? De ce am fi noi bastion european și euroatlantic, nu pricep. Ce ne califică?
Analizele spun cam așa: Bulgaria a ieșit din ceața jocului la două capete, semnalizând dreapta și făcând stânga. Ea, care s-a vrut mereu, prin Dobrogea, republică sovietică și rusă, e, pe față, aliata Moscovei, chiar dacă, formal, face parte din NATO. Venirea lui Trump a dat dezlegare la pește, ca-n post. Cine vrea să se apere, să se apere singur.Și bulgarul se culcușește la subsuoara cam nădușită și cam subțiată de traiul prost, a rusului, că acolo s-a simțit mereu între frați.
Moldava ”noastră”, la vot, s-a dovedit Moldova Moscovei. Nici ăia care au găsit în cetățenia română calea spre Vest, n-au ieșit la vot. Zece la sută din toți basarabenii, mulți dintre ei studenți, trăind și studiind sau având slujbe în România de dincoace pe Prut, n-au ostenit să meargă la urne. Și atunci?
Ungurii au o excelentă relație cu Putin, din motive pe care le știu doar ei, dar le bănuim și noi. Am rămas, zic analiștii, școliții, deștepții războaielor pe hârtie, o INSULĂ (mamă, ce avântat sună!) a democrației occidentale. Hai, nu mă omorâți! De duminică, insula va lua apă, și nu din Tamisa sau Sena, ci aproape sigur din Volga. De ce? Uite de-aia!
Pierde America cele cinci avioane de la Kogălniceanu și Scutul de la Deveselu, cu care planifica să prindă, ca pe fluturi, bombele iraniene? Nu pierde nimic. Trump ăsta vorbește cu toată lumea, mai puțin cu noi, că n-a coborât încă la straturile mici. E acolo, peste Ocean, secretul de a rămâne noi INSULĂ? Secretul e la noi. Și ca orice secret îl știu toți care pot pricepe. De-aia le zic celor care mă decretează insulă occidentală într-o mare rusă: cântați mai încolo, la altă masă, că m-am săturat de manele. Insula se scufundă și-n locul ei va ieși un submarin harașo.