• Home
  • Prima
  • România, sub ploi. Cod roșu în două județe, portocaliu și galben în restul țării

România, sub ploi. Cod roșu în două județe, portocaliu și galben în restul țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, mai multe atenționări de ploi torențiale în toată țara. Printre ele, și o avertizare tip nowcasting de cod roșu pentru Constanța și Tulcea.

COD GALBEN
Interval de valabilitate: 19 iunie, ora 10:00 – 20 iunie, ora 10:00

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 19 iunie, ora 12:00 – 20 iunie, ora 02:00

În după-amiaza zilei de vineri (19 iunie) și în prima parte a nopții de vineri spre sâmbătă (19/20 iunie), în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, estul și nordul Munteniei, precum și în zonele montane, vor fi intervale cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse, 50…80 l/mp. Vor fi și vijelii, descărcări electrice și grindină.

COD GALBEN
Interval de valabilitate: 20 iunie, ora 10:00 – 22 iunie, ora 10:00

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.
Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării și în prima parte a săptămânii viitoare.

COD : ROSU
Valabil de la : 19-06-2020 ora 15:05 până la : 19-06-2020 ora 16:30

In zona : Județul Constanta: Mihail Kogălniceanu, Lumina, Cogealac, Nicolae Bălcescu, Crucea, Pantelimon, Târgușor, Saraiu, Horia, Grădina, Vulturu;
Județul Tulcea: Casimcea, Stejaru, Beidaud;

Se vor semnala : averse ce vor cumula 50 l/mp – în zonă, s-au acumulat în ultima ora 40 – 50 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină și vijelie.

AMPress

Parteneri