AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Sâmbătă, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Se posteşte, pentru împlinirea unei dorinţe

Sâmbătă, 29 august, creştinătatea prăznuieşte cu evlavie şi tristeţe moartea martirică a Prorocului Ioan Botezătorul, sfântul care L-a botezat pe Domnului Iisus în râul Iordanului.

Ioan Botezătorul este cel mai mare profet al Vechiului Testament şi Sfântul care a făcut trecerea spre Noul Testament, care-l vesteşte pe Mântuitorul cel Înviat.

În jurul acestei sărbători, în toate zonele ţării, s-au păstrat din vremuri îndepărtate, numeroase tradiţii care să atragă sporul în casa celui care le împlineşte şi să alunge paguba şi bolile din căminele creştinilor. De asemenea, în această zi se aduc ofrande rudelor plecate la viaţa veşnică.

Tradiţii:
Pentru a fi sănătoşi Nu consumaţi fructe şi legume rotunde
Praznicul aduce cu sine o seamă de interdicţii: în această zi, pentru menţinerea sănătăţii, este bine să nu se consume fructe rotunde -mere, pere, prune şi nici căpăţâni de usturoi, care au formă rotundă, asemănătoare capului. În ajunul sărbătorii şi în ziua praznicului nu se mănâncă preparate din varză, deoarece Sfântului Ioan i s-a tăiat capul pe o căpăţână de varză, de şapte ori, şi iar a înviat.

Din pioşenie, nu se consumă nici alimente de culoarea sângelui
Dintr-un sentiment de pioşenie pentru moartea martirică a Prorocului Ioan, nu se mănâncă fructe şi legume de culoare roşie, nu se bea vin roşu şi nici o băutură de culoare roşie, pentru că aceste alimente amintesc de sângele vărsat de Proroc în timpul decapitării sale.

Pentru a scăpa de boli de familie moştenite, Credincioşii ajunează sau consumă numai struguri
Prin tradiţie, se împlineşte un ritual pentru ca persoanele grav bolnave să ajuneze sau să mănânce doar struguri în ziua praznicului. Se spune că prin împlinirea ritualului, bolnavii se vindecă de bolile moştenite din familie.

Unele alimente Nu se pun pe tipsie
În ziua praznicului se sfinţesc la biserică mere, pere, struguri şi castraveţi. Aceste alimente se împart oamenilor săraci, în amintirea rudelor decedate, dar nu se pun pe tipsie ( tavă mare, rotundă), aşa cum a fost pus capul Botezătorului, după decapitare.

Se pregătesc ofrande în memoria rudelor decedate în condiţii suspecte
Potrivit tradiţiei, în majoritatea zonelor ţării, pentru sporul familiei şi pentru alungarea bolilor, în familiile care au rude decedate în condiţii suspecte sau de moarte năpraznică se respectă momentele de reculegere. Totodată, în memoria acestora se împart pachete cu struguri, pâine şi căni cu apă, ofrande sfinţite la biserică.

În gospodărie nu se folosesc obiectele ascuţite
În acelaşi timp, în această zi, în gospodării nu se folosesc obiectele ascuţite-cuţite sau furculiţe. Chiar şi pâinea se rupe cu mâna.

Se posteşte, pentru împlinirea unei dorinţe.
Tradiţia spune că, pentru a ne împlini o dorinţă, trebuie să postim până la apusul soarelui. În ziua praznicului, nu se face dezlegare la mâncarea de dulce şi este bine să ţinem seama de această interdicţie.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!