Scriitorii români, mai puţini prin pierderea…

Astăzi are loc înmormântarea unui important scriitor român. Poetul Ion Brad a murit la vârsta de 89 de ani, miercuri. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost depus vineri la Biserica Greco-Catolică din Strada Polonă, potrivit Mediafax., iar înmormântarea are loc sâmbătă, la cimitirul Bellu-Catolic . Născut pe 8 noiembrie 1929, la Pănade, în judeţul Alba, Ion Brad a fost scriitor, poet, ambasador al României la Atena. Un timp a fost director al Teatrului Nottara din Bucureşti. În 1959, a primit Premiul Academiei Române pentru volumul de versuri „Cu timpul meu”, iar, în 1972, premiul Uniunii Scriitorilor, pentru „Cele patru anotimpuri”.
Viaţa lui a fost discretă, iar ardeleanul din el a stat departe de tumultul gălăgios, plin de intrigi, din Uniunea Scriitorilor. Fie-i ţărâna uşoară!
AMPress