Scriitorul Dinu Săraru s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani
Dinu Săraru a murit duminică după amiază, la Spitalul Universitar din București, la vârsta de 92 de ani. Scriitorul și omul de teatru a fost înconjurat în ultimele sale clipe de soția sa, Viviana și de fiicele sale, Ruxandra și Alexandra.
Dinu Săraru a fost director de teatru, dramaturg, eseist, publicist, romancier și scriitor român, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Născut pe 30 ianuarie 1932 în județul Vâlcea, Dinu Săraru a fost directorul Teatrului Mic și Teatrului Foarte Mic din București între anii 1977 și 1990 și al Teatrului Național din București începând cu anul 2001.
„Nişte țărani” (1974), „Clipa” (1976), „Dragostea şi revoluţia” (1981), sunt câteva dintre cele mai cunoscute și apreciate romane ale sale.
Duminică, familia scriitorului a transmis un comunicat de presă:
„Cu profundă durere, familia Săraru anunță trecerea la cele veșnice a scriitorului Dinu Săraru, titan al culturii românești, artist al cuvântului scris, care lasă în urmă o moștenire de neegalat în literatură, teatru și gazetărie. Dispariția sa simbolizează sfârșitul unei ere, lăsând unui gol imens în inimile noastre, dar și în cultura națională.
Născut la 30 ianuarie 1932, în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, Dinu Săraru a fost un om de o generozitate și căldură rar întâlnite și un scriitor și publicist de excepție, încurajând permanent tinerii colegi de breaslă, oferind fără rezerve sprijinul și sfaturile sale. Talentul său scriitoricesc unic, ancorat în lumea reală, dragostea profundă față de universul autentic al satului românesc au inspirat generații întregi de scriitori, jurnaliști și cititori.
Constructor vizionar de instituții teatrale și manager dedicat artiștilor, Dinu Săraru și -a pus amprenta asupra a destinului artistic al mai multor generații de artiști.
Contribuțiile sale remarcabile în domeniul cultural au fost recunoscute și onorate cu numeroase distincții, printre care Medalia și Ordinul „Meritul Cultural”, titlul de Cavaler al Ordinului Național „Steaua României” și Premiul Național al Ministerului Culturii.
Prin operele sale, scriitorul Dinu Săraru a adus în prim-plan valorile românești, lumea satului, îmbogățind patrimoniul național, omagiind țăranul român și înălțând spiritul uman.
În aceste momente de profundă tristețe, ne exprimăm recunoștința pentru gândurile și mesajele de condoleanțe primite de la toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit pe Dinu Săraru.
În aceste clipe de reculegere și durere pentru familia noastră, vă rugăm să respectăm amintirea unui om excepțional, care și-a dedicat viața culturii naționale și oamenilor.
Cu profundă tristețe,
Familia Săraru”