Se anunță show total la Wimbledon! Cine sunt favoriții de pe cele două tablouri?

Se anunta show total la Wimbledon Cine sunt favoritii de pe cele doua tablouri

Puține turnee de tenis se pot mândri cu prestigiul și cu spectaculozitatea pe care le propune competiția care se va desfășura, în 2023, între 3 și 16 iulie. De altfel, turneul de la Wimbledon este cel mai vechi din istoria tenisului și este considerat a fi “perla coroanei“, atunci când vine vorba despre cele patru turnee de Mare Șlem. Competiția își desfășoară, în acest an, cea de-a 136-a ediție și va reuni la start cele mai multe dintre personalitățile esențiale ale tenisului global.

Pe lângă numele sportivilor care vor fi înscriși în lupta pentru trofee, turneul de la Wimbledon impresionează, ca în fiecare an, și prin conservatorismul și tradițiile sale. Ca de obicei, toți sportivii vor juca în echipamente albe, iar fair play-ul va fi la el acasă. În ciuda acestor aspecte, competiția va fi una acerbă. În continuare, vei putea afla care sunt sportivii cotați cu șanse bune de către experți și bookmakeri, la cucerirea trofeului de pe tabloul masculin, respectiv de pe cel feminin.

Cine este favorit la Wimbledon, pe tabloul masculin

Atât pentru cei care își fac curaj și plasează un pariu pe evenimentul Wimbledon, cât și pentru simplii fani ai tenisului, opinia bookmakerilor este mereu cât se poate de relevantă. Cotele la pariuri sunt indicii excelente cu privire la situația din teren, deoarece ele sunt generate în baza unor analize deosebit de profunde. 

Dacă luăm în calcul acest aspect, iată cum arată top 5-ul favoriților pe tabloul masculin, pe ce loc se situează în ierarhia ATP la momentul redactării acestui articol și care este cea mai bună performanță a lor la Londra, de-a lungul carierei:

  1. Novak Djokovic (locul 3 ATP) – cota 2,10 – campion în 2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021 și 2022. 
  1. Carlos Alcaraz (locul 1 ATP) – cota 3,75 – turul 4 în 2022
  1. Daniil Medvedev (locul 2 ATP) – cota 7,00 – turul 4 în 2021
  1. Matteo Berrettini (locul 20 ATP) – cota 8,50 – finală în 2021
  1. Jannik Sinner (locul 9 ATP) – cota 11,00 – sferturi de finală în 2022

Cine este favorită la Wimbledon, în competiția feminină

Și pe tabloul feminin, există câteva nume interesante pe care pariorii pot miza, dacă vor să experimenteze cote ridicate. În același timp, favoritele principale ale competiției nu au o cotă atât de mică precum Novak Djokovic, astfel că și un pariu plasat pe una dintre ele poate să ofere oportunitatea unui câștig excelent. Iată cum arată top 5 al favoritelor:

  1. Iga Swiatek (locul 1 WTA) – cota 4,50 – turul 4 în 2022
  1. Elena Rybakina (locul 4 WTA) – cota 4,50 – campioană în 2022
  1. Arina Sabalenka (locul 2 WTA) – cota 5,00 – sferturi de finală în 2019
  1. Ons Jabeur (locul 7 WTA) – cota 11,00 – finală în 2022
  1. Coco Gauff (locul 6 WTA) – cota 11,00 – turul 3 în 2021

În concluzie, bookmakerii îi consideră pe Novak Djokovic, respectiv Iga Swiatek și Elena Rybakina drept principalii favoriți la cucerirea titlurilor pe tabloul masculin și feminin, la Wimbledon. Cotele pe care le-ai putut găsi în acest articol pot să se schimbe până la începutul turneului, precum și pe măsură ce meciurile se încheie. Alege să mizezi cu responsabilitate pe favoriții tăi și bucură-te de spectacolul celei mai îndrăgite competiții de tenis!

Sursa foto: Unsplash.com

Parteneri