Se mai desființează o Academie paralelă, cea a Oamenilor de Știință care nu poate trăi ”fără bani bugetari””

Academia Oamenilor de Știință anunță că a primit “o lovitură decisivă” din partea guvernului, care i-a dat buget 0: rezultatul este “desființarea ei”

“Decizia politică” a guvernului de a tăia bugetul Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR) este o “lovitură decisivă, care nu poate determina decât un rezultat, desființarea ei”, arată instituția într-un comunicat de presă. Aceasta susține că acesta ar fi rezultatul unor acțiuni de “discreditare” care “par a exprima un proiect politic”.

Luarea de poziție vine după ce Guvernul a decis săptămâna trecută, pentru al doilea an consecutiv, să taie bugetul Academiei Oamenilor de Știință, după cum a scris G4Media.ro.

Un protest vine de la Ecaterina Andronescu. Unii consideră că Academia e una singură, iar academicieni din diverse profesii pot face parte din ea dacă au merite care să îi susțină. Mai mult, de ce o asemenea academie care trăiește din prestigiul și pentru prestigiul unor oameni ar trebui să le dea și indemnizații când toți lucrează bine remunerați sau au pensii consistente?

D. Dumitru. AMPress