AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Sebastian Ghiţă nu mai candidează la alegerile europarlamentare

Sebastian Ghiţă a anunţat, miercuri, pe pagina de socializare, că se va retrage de pe lista PRU a candidaţilor pentru alegerile europarlamentare din 26 mai.

„Am decis să mă retrag de pe lista PRU şi să nu candidez la alegerile euro-parlamentare. Din păcate… nimic nu s-a schimbat în România. Membri ai familiei şi zeci de alţi oameni au fost iarăsi chemaţi la DNA de către acoliţii lui Kovesi.

Cercetează fapte din 2010 !!! Pe care le-au mai cercetat de 10 ori până acum. Şi unde au dispus expertize care au arătat că prejudiciul este ZERO. Continuă să întrebe orice om dacă ştie ceva rău despre Sebastian Ghiţă şi continuă să promită celor care vor să „colaboreze” protecţie asigurată de DNA. Continuă să trimită adrese la sute de persoane fizice şi juridice pentru a intimida.

Amestecul DNA în politică este nepermis ! Voi sesiza procurorii de la SIIJ în legătură cu aceste fapte şi voi caută metode să lupt împotriva acestor practici ilegale. Le urez succes colegilor mei de la PRU şi sper să pot să-i ajut în alte bătălii politice”, a scris Sebastian Ghiţă, pe Facebook.

AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!