AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Semifinală de foc. Croația, ”buturuga mică”, răstoarnă orgoliul englez (2-1) și va juca finala

Meciul  semifinalei doi din Rusia debutează cu golul din minutul cinci al englezilor,  ca de obicei din fază fixă, și toți cei care au pariat pe Anglia exultă. Croații, chiar dacă au o posesie superioară a balonului, nu reușesc egalarea care vine totuși în repriza secundă, în minutul 68, la capătul unei acțiuni de atac. E 1-1, momenul din care, până la finalul meciului, naționala Croației atacă, atacă, are șansa unui nou gol (bară și reluarea cu un nou șut în portar). Prelungirile par a anunța un joc pe contre, iese un jucător croat, prima schimbare operată de antrenorul Dalic, meciul curge cu foc în crampoane din ambele direcții, dar mai iuți și mai proaspeți sunt croații. Antrenorul englez schimbă și el un jucător, oboseala face pașii mai grei și driblingurile ies cu faulturi de nevoie, apoi englezii au o uriașă ocazie în minutul 99 (prima repriză de prelungiri), bară, dar golul nu vine.

O nouă schimbare în naționala croată – intră Kramaric, iar jocul e reluat în forță. E minutul 105, și se consumă o uriașă ocazie de gol pentru Croația: pasă perfectă în careu și Mario Mandzukic , din fața portarului, ratează și rămâne faultat pe gazon. Peste doar două minute, la o nouă fază de atac cursivă, același Mandzukic, atacant la Iuventus, renăscut, înscrie superb și e 2-1 pentru Croația. ”Buturuga mică” e aproape de a răsturna ”blindata Albionului”, favorita pariurilor înaintea acestui meci care curge spre final. Croații atacă și au în serie noi ocazii de gol, iar Anglia pare amețită, nu leagă nimic în finalul prelungirilor, acuză crampe, dureri, cere faulturi în careu . O ultimă lovitură liberă pentru englezi de la 25 de metri, în ultimul minut al prelungilor. Emoții. Nu iese nimic. Meciul se încheie, iar ”buturuga mică”, țară cu o populație cât un sfert din cea a Londrei, învinge și e – în premieră – în finala Cupei Mondiale.

L.Prahoveanu, AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!