• Home
  • Prima
  • Senatorii au votat împotriva urmăririi penale a fostului vicepremier Gabriel Oprea

Senatorii au votat împotriva urmăririi penale a fostului vicepremier Gabriel Oprea

oprea la vot 1

Cererea DNA de urmărire penală a fostului vicepremier și ministru de Interne Gabriel Oprea, pentru ucidere din culpă, a fost respinsă prin votul majorității senatorilor. Din numărul senatorilor prezenți, 73 de voturi au fost împotriva urmăririi penale și doar 45 pentru. Hotărârea a fost deja comunicată procurorilor. Oprea este acuzat de moartea unui tânăr polițist care făcea parte din escorta sa și care a căzut într-o groapă din asfalt cu motocicleta pe care o conducea. În discursul său în fața colegilor senatori, Oprea a spus că oricum pedeapsa ca militar și-a primit-o, întrucât un coleg al său militar a murit la datorie.
D. Dumitru, AMPress

Parteneri