• Home
  • Știri
  • Sentința în cazul lui Gheorghe Dincă, amânată pentru 9 septembrie

Sentința în cazul lui Gheorghe Dincă, amânată pentru 9 septembrie

dinca zambeste 1

Magistraţii Tribunalului Olt au amânat pentru 9 septembrie pronunțarea sentinţei în „dosarul Caracal”, în care Gheorghe Dincă este acuzat că le-a răpit, violat şi ucis pe adolescentele Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu în 2019. La ultimul termen, Dincă a cerut să fie achitat pentru dublul omor. Procurorii au cerut pedeapsa maximă de 30 de ani.

Gheorghe Dincă este acuzat că le-a răpit pe cele două eleve, le-a violat, iar mai apoi le-a ucis.

Potrivit gandul.ro, la ultimul termen, care a avut loc pe 16 iunie, Gheorghe Dincă a cerut instanţei să fie condamnat „pentru orice infracţiune, mai puţin pentru omor” şi a susţinut că nu există probe care să arate că el le-ar fi ucis pe Luiza Melencu şi pe Alexandra Măceşanu.

Avocatul familiei Luizei Melencu cere o pedeapsă maximă pentru atrocitatea petrecută în Caracal.

Fane Risipițeanu, așa-zisul complice al lui Gheorghe Dincă, cel care este acuzat de viol, ar putea face în jur de 12 ani de închisoare.

Parteneri