Serbări la Muzeul Pietrei – Cronică de Cenaclu (1)

public muzeu 1

După concertul din 14 august, susținut de Alexandru Tomescu, la vioara Stradivarius, sâmbătă a avut loc prima ședință propriu zisă de cenaclu, pe care amfitrionul l-a numit „Serbări la Muzeul Pietrei”.
Lucian Avramescu a deschis reuniunea dedicată literaturii, artei, muzicii, prezentând celor veniți pentru prima oară la Sângeru colecțiile de grafică, sculpturile din încăpătoarele săli de piatră ale Muzeului Pietrei, semnificația unor exponate din cele trei curți.

lansare mandalac 225x300 2Lansarea romanului „Femeile singure” a fost un moment care a așezat alături autoarea, Adina Mandalac, prefațatoarea volumului, Giorgiana Radu, și mentorul scriitoarei, poetul Lucian Avramescu. „Parcurgând cartea, cititorul trăiește odată cu Adela, personajul principal, fiecare moment din viața ei, simte zbuciumul fiecărei celule din ființa care, părăsită atunci când se aștepta mai puțin, când avea nevoie disperată de aerul bărbatului care-i devenise viața însăși, iubește în continuare și suferă încât o bântuie imaginea tulburătoare a unei sinucideri”, a spus prefațatoarea.
Au fost replici, opinii, comentarii, nu doar de la cei trei, ci și de la participanții sosiți, cei mai mulți, din București sau Ploiești.

preot si cornu 300x225 2Tânărul preot, Mădălin Moșneanu, noul prelat al parohiei sângerene, el însuși un pasionat al cărții, a lăudat inițiativa rară a consăteanului său, devenit azi, prin caseta înmânată de primarul Gheorghe Radu, „cetățean de onoare” al localității, strădania de a transforma Sângeru într-un important reper cultural de pe harta României.„Sunt mândru că sunt fiu al satului în care s-a născut scriitorul Lucian Avramescu”, a concluzionat preotul.

marina muzeu 2 168x300 2Un moment distinct, urmărit cu atenție, a fost cel în care realizatoarea de televiziune Marina Almășan a povestit despre începuturile sale jurnalistice și apoi intrarea în lumea plină de capcane a televiziunii. Istorisirile sale pline de tâlc au fost ascultate și de cercul de copii din Apostolache, care vor să se facă ziariști, îndemnați de profesorii lor Veronica Moraru și Nicolae Pieptănaru, care au înființat un cerc de prieteni ai radioului în școala din satul vecin.marina si profesoarele 300x225 2

Tot din satul vecin au venit la Sângeru două minunate voci de copile, Nițu Daria Alexandra și Guță Edelina Nicoleta, eleve în clasa a V-a. Comentariile le-au fost favorabile, preotul, absolvent de teologie unde ”se face muzică”, a remarcat timbrul vocal și nuanțările dificile din píesele cântate, iar inginerul Valeriu Bolgiu a amintit o voce singulară de copilă din Sângeru pe care promite s-o aducă în una din ședințele următoare ale Serbărilor.

croitoru muzeu 300x225 2Adriana Bolgiu, cea care se ocupă de „Casa Bolgiu”, din Urlați, unde, pe lângă prăjituri, produse de patiserie și torturi excepționale, găsim și cea mai bună pâine din țară, premiată de două ori  cu locul întâi– a salutat acțiunea de la Sângeru, astăzi, „când s-a golit lumea de suflet”.

La cenaclul „Serbări la Muzeul Pietrei” au participat – plăcută surpriză pentru gazde – Nicolae Croitoru, poet care a semnat cărți excelent primite de critica literară, împreună cu soția sa, Tatiana Croitoru, ambii prieteni apropiați ai scriitorului. Omul de afaceri Georgică Cornu, venit prima oară la Sângeru, a sugerat crearea unei tabere de sculptură, aici unde ”totul îmbie la așa ceva”.
De la Mizil, împreună cu Adina Mandalac, care a oferit în final autografe pe romanele sale ”Început și sfârșit” și ”Femeile singure”, au venit profesori, alți iubitori de literatură.

mireasa muzeu 168x300 2Surpriza surprizelor a venit la jumătatea ședinței, când în curtea principală a Muzeului a apărut o fericită nuntă care a ținut să-și ureze, între sculpturile din piatră, ”Casă de piatră!”. Nunta s-a integrat în ședința de cenaclu, moment inedit pentru participanții la dezbateri, dar și pentru nuntași care au ținut să se pozeze cu Marina Almășan mai ales, vedeta de televiziune captând interesul miresei, mirelui, dar și al nașilor.

primar muzeu 300x225 2Primarul Gheorghe Radu, după înmânarea festivă a titlului de ”cetățean de onoare” lui Lucian Avramescu, a oficiat căsătoria în primăria de alături, făcută cadou satului de bunicul poetului și le-a sugerat mirilor un adaos de viețuire fericită, trimițând nunta între exponatele de piatră. Așa s-a născut, în prima ședință de cenaclu de la Sângeru, cel mai insolit moment al zilei.
Ne revedem, a spus poetul, sâmbăta viitoare, cu alți debutanți și alte vedete.
Giorgiana Radu, AMPress

Parteneri