Simona Halep, audieri la TAS cu ușile închise, de miercuri până vineri
Simona Halep, fost lider 1 mondial şi câştigătoare a două turnee de Mare Şlem, va fi audiată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), de miercuri până vineri, ea contestând suspendarea sa de patru ani pentru dopaj, a indicat TAS, citat de AFP.
Audierea Simonei Halep se va desfăşura cu uşile închise.
Pe 12 decembrie, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunţat pe site-ul său oficial că o va audia pe Simona Halep în perioada 7-9 februarie în procesul acesteia împotriva Agenţiei Internaţionale pentru Integritatea Tenisului.
Potrivit tribunalului de la Lausanne, Halep cere ca decizia ITIA să fie anulată şi sancţiunea sa ”să fie redusă”.
Câştigătoare la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon 2019, Simona Halep „va fi prezentă” la audierea de la Lausanne, unde părţile, martorii şi experţii vor fi audiaţi fie personal, fie prin videoconferinţă, a anunţat, marţi, TAS, într-un comunicat.
„Întrucât niciuna dintre părţi nu a solicitat o audiere publică”, procedura se va desfăşura cu uşile închise, începând de miercuri, de la 10:30 (ora României), până vineri, aproximativ la 16:30 (ora României), fără ca Simona Halep să comunice din partea ei, înaintea unei sentinţe care va fi pronunţată la o dată încă necunoscută, precizează TAS, potrivit tvrinfo.ro.
„Decizia panelului TAS va fi una finală şi inatacabilă, cu excepţia dreptului părţilor de a face un apel la Tribunalul federal elveţian, în teren de 30 de zile”, a indicat în decembrie TAS.